unde vagoanele încep timpuriu și nu se termină niciodată
atunci când bați tu nerăbdătoare
din lungimea piciorului
în podea
unde ferestrele se deschid într-o altă lume
iar gurile lor rapace îți mușcă din carne
până la rădăcină
te voi plimba prin gândurile mele kilometrice
într-un vagon blindat
ca să nu îți audă nimeni frica lovind cu pumnii
să iasă afară
dar mă vei urma în măreția vulgarității mele
pas cu pas din tinerețea ta
mă vei urma eliberată de toate cuvintele murdare
și așa cum se cuvine
vei participa discret la transformarea mea
într-un oarecare
naufragiat între două vârste ale piciorului tău lung
care lovește nerăbdător în linoleumul compartimentului
pentru că nu îți acordă atenția cuvenită


iubito te voi învăța să citești gândurile celorlalți oameni
care au supraviețuit de pe titanic
apoi
când se apropie sfârșitul coerent al tuturor lucrurilor
am să îți dăruiesc inevitabilul
din pieptul meu accesibil
și cine știe
poate ai să mă iubești într-un alt dialect
tribal